Arhiepiscopia Bucurestilor

Switch to desktop Register Login

Ședință de lucru a Comisiei de pictură bisericească

Membrii Comisiei de pictură bisericească a Patriarhiei Române s-au întrunit, astăzi, 11 martie 2013, într-o nouă şedinţă de lucru. Aceasta a fost a doua întâlnire pe anul acesta.

 

„Aceasta se întrunește cu aprobarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și are în dezbatere anumite evenimente care s-au petrecut și în special de a analiza lucrările care sunt în desfășurare, care urmează să se desfășoare, ca ele să împlinească canonicitatea și exigențele artistice. În felul aceasta urmărim ca în documentațiile care se întocmesc și sunt înaintate către Patriarhia Română, la Comisia de pictură, să fie semnate de pictori autorizați cu experiență, de categoria I și a II-a, făcând ca să nu existe diferențe și erori dogmatice”, a declarat pentru TRINITAS TV Grigore Popescu, pictor și membru al Comisiei de Pictură bisericească.

 

 

Toate hotărârile au fost luate în funcţie de reglementările date de noul regulament de organizare şi funcţionare al Comisiei de pictură bisericească, aprobat de Sfântul Sinod în toamna anului trecut. Pe ordinea de zi s-au mai aflat și probleme curente, membrii comisiei acordând avize unor specialiști.

 

Pe ordinea de zi s-au aflat și viitoarele proiecte ale Comisiei.

 

„Se are în vedere următorul examen de treaptă care urmează să fie susținut de cei care au făcut perioada de ucenicie. Asta înseamnă că luna viitoare, în aprilie, ei vor fi convocați și prin examenul pe care îl susțin și verificările pe care le va face comisia se va constata nivelul lor de pregătire, fiind o ocazie bună de a-i încuraja de a trece în etapa a doua de stagiatură în vederea atestării ca pictori cu drept de a lucra în bisericile noastre”, a mai spus Grigore Popescu.

 

Mai multe informaţii despre activităţile Comisiei de Pictură a Patriarhiei Române găsiţi pe site-ul www.patriarhia.ro . Comisia de Pictură Bisericească face parte din Sectorul Cultură şi patrimoniu religios al Patriarhiei Române, alături de Centrul de pregătire pentru patrimoniu “Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu”.

 

Sursa: www.basilica.ro

Arhiepiscopia Bucurestilor

Top Desktop version